În interiorul urechii
Urechea externă
Este partea vizibilă a urechii și se compune din pinna, canal auditiv și suprafață exterioară a timpanului.
Aceasta are un rol dublu:
- Colectează și amplifică sunetele din sistemul auditiv.
- Protejează timpanul.
Urechea externă
Urechea medie
Începe în spatele timpanului. Aceasta include timpanul, un lanț de trei oase mici (ciocanul, nicovala și scărița) și trompa lui Eustachio.
Rolul urechii medii este de a transmite sunete de la urechea externă la urechea internă.
Urechea medie
Timpanul
Este o membrană fină care separă urechea externă de urechea medie.
Rolul său este de a transmite vibrații din exterior spre oasele urechii medii.
Avertisment: o rupere în membrana timpanică duce la tulburări ale auzului și, în cele mai grave cazuri, la pierderea auzului.
Trompa lui Eustachio
Este un tub îngust care leagă urechea medie de nazofaringe. În cazul copiilor este mai scurt. Funcția sa principală este de a menține o presiune constantă de ambele părți ale timpanului; de asemenea, previne patrunderea bacteriilor si virusurilor la nivelul urechii medii.
Transmiterea sunetelor
Are loc pornind de la urechea externă la urechea medie și apoi cea internă.
Aceste trei părți ale urechii sunt responsabile pentru transmiterea vibrațiilor fără a le modifica.
Urechea internă analizează aceste vibrații și le transformă în impulsuri nervoase care sunt transmise mai departe de către nervul auditiv și percepute la nivel cerebral.
Știați că?
În unele cazuri, medicul trebuie să deschidă timpanul printr-o incizie pentru a introduce un tub mic între urechea medie și urechea externă. Scopul este de a drena colecția purulentă din urechea medie. Spre deosebire de o rupere accidentală, această intervenție chirurgicală deliberată este destinată tratării pacientului.
Urechea este un organ conceput pentru a detecta sunetele, dar joacă, de asemenea, un rol major în echilibru. Urechea este alcătuită din trei părți, fiecare cu rol specific: de exemplu, urechea externă echilibrează presiunea în timpul variațiilor bruște, atunci când zbori cu avionul sau când faci scufundări.